Mircea Cartarescu in dialog cu cititorii sibieni
Mircea Cărtărescu a purtat sâmbătă seara un dialog cu cititorii din Sibiu, la Librăria Humanitas. Timp de mai bine de două ore, scriitorul a răspuns întrebărilor publicului, a făcut mărturisiri detaliate, după care a acordat autografe.
Mircea Cărtărescu va susţine din toamnă, timp de un semestru, cursul „Samuel Fischer”, la Freie Universität din Berlin. Scriitorul a mărturisit planurile sale pentru acea perioadă: va scrie o nouă carte, despre care spune că va fi „primul său roman” şi va alcătui şi un volum de teorie literară, de poetică, din cursurile pe care le va preda.
Alături de Mircea Cărtărescu s-au aflat poetul sibian Dumitru Chioaru, redactor şef al revistei Euphorion şi prieten de treizeci de ani cu scriitorul invitat, şi Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas. Şirul întâlnirilor cu scriitori de la Sibiu va continua cu Dan C. Mihăilescu şi Alex. Ştefănescu.
Cititi intreg articolul pe evz.ro

















